Luna Noua in Rac 25 iunie 2025

Gabriela G

5 luni în urmă

Astrologie europeană

Luna Noua in Rac 25 iunie 2025

 

Rezultat imagine pentru poze luna noua in rac

Dupa intesitatea Solstiiului de vara, vom trece prin energia Shiva Ratri de dinaintea Lunii Noi din acelasi semn matern al Racului care are loc pe 25 iunie la ora 13:32. Energia lui Shiva este sarbatoarea Luminii iar acum, dupa solstitiu are o insemnatate si mai mare. Aceasta ne ofera sansa reintoarcerii la sine, ne aduce aminte ca suntem trecatori prin aceasta viata si ca suntem mai mult decat corpul nostru fizic, ne invita sa ne descoperim interiorul launtric. Este noaptea sfanta a transcendentei care este favorabila din punct de vedere spiritual. 

Luna Noua se petrece pe casa a 10-a a momentului iar daca, doar cu cateva zile in urma ne-am simtit presati de atributele acestei case si am simtit nevoia unei reintoarceri in familie pentru a ne incarca bateriile, iata ca acum aceste doua energii se suprapun, se imbina pentru a intelege ca daca ne gasim vocatia, cariera potrivita, locul in viata sociala, ne vom simti acasa pe scena vietii noastre.

Avem insa un antagonism aici, Capricornul care este natural pe casa a 10, va fi acum in opozitie pe casa familiei cu guvernatorul Saturn in conjunctie cu Neptun, pe casa parteneriatelor de orice fel dar mai ales a partenerului de viata, a prietenilor dar si a dusmanilor pe fata si aspecteaza dinamic Luna Noua dar si pe Jupiter. S-ar putea sa avem tendinta ca odata gasindu-ne vocatia potrivita, statutul social sa ne comportam militareste acasa iar partenerul dar si ceilalti de care aminteam mai sus sa ne blocheze demersurile si sa ne preseze ca mai bine sa incepem alaturi de ei asocieri idealizate pentru care sa muncim sustinut. Va trebui sa gasim aici calea de mijloc, sa detensionam atmosfera din familie astfel incat sa ne putem indeplini vocatia.

O Luna Noua tensionata pe case angulare dar pe semne Cardinale, care ne vor face activi, plini de initiativa dar incisivi, ne vom activa repede, pot sa intervina nervii, agresivitatea si nerabdarea insa cea mai la indemana solutie este sa ne concentram pe rezolvarea propriilor probleme, sa tinem cont de imaginea noastra si de modul in care ne aratatm in lume, celorlalti, ce lasam sa transpara, sa pastram aparentele asa cum ii place semnului de Aer al Balantei care este pe Ascendent. 

Gradul Sabian al Lunii Noi ne arata ca "la o trecere peste calea ferata, un automobil este lovit de un tren" iar asta inseamna ca ideile individuale nu vor supravietui coliziunii cu cele mai puternice, ale colectivitatii. Nu este momentul sa bravam insistand sa fim luati in seama, colectivitatea are un avant prea mare si nu se va opri. Daca cineva isi mobilizeaza fiinta si energia impotriva societatii, mai devreme sau mai tarziu va pierde, prin urmare va trebui sa luam aminte la consecintele propriilor actiuni. Pe negativ va trebui sa evitam sa ne sacrificam pentru altii , pentru castiguri mai mari si sa lucram pana la epuizare.

Luna Noua se petrece in termenul planetei Marte care se afla in casa a 12-a a momentului din care ofera sustinere in conceperea actiunilor pe care va trebui sa le demaram dupa trecerea efectului de combustie din noaptea de joi. Cu Marte aici va trebui sa dam dovada de credinta in Divinitate, sa avem deschidere spirituala astfel incat sa ne putem da seama ca viata nu e chiar atat de nedreapta cum ni se pare noua. Va trebui sa actionam acolo unde suntem pusi si trimisi de Dumnezeu, sa lasam lucrurile sa se desfasoare conform planului mai inalt iar noi sa actionam acolo unde suntem trimisi, indiferent unde. Putem acorda ajutorul persoanelor defavorizate, celor aflate in suferinta, in spitale sau celor izolati dintr-un motiv sau altul. 

Lunatia se petrece in primul decan, cel legat de planul fizic, concret, in ordinea Caldeeana guvernat de Venus care este chiar guvernatoarea Ascendentului si stapana hartii. Venus se afla insa in celalalt domiciliu, cel nocturn, in Taur, in relatie buna cu Destinul si Karma dar in casa a 8-a a momentului. Vom simti un atasament puternic si stabil fata de lucruri si persoane, va trebui ca relatiile sa ne ofere un mediu sigur si conditii materiale dar si emotionale lipsite de riscuri. Vom avea tendinta de a ne angaja in relatii profunde, de durata, cu toata loialitatea si increderea. Sa fim atenti insa la anumite inclinatii ascunse, la cei care vor doar relatia sexuala si sa nu recunoasca fatis, ceea ce va duce la crize psihice si va ingreuna stabilirea unor relatii de durata. Aici ajuta insa relatia buna cu nodurile care ne poate aduce parteneri cu statut si situatie financiara insa va trebui sa distingem intre cei cu bune intentii si cei fara.

Uranus se afla in continuare in grad de urgenta in Taur si face sextil cu Mercur din Rac care este in continuare in tensiune cu Chiron, se apropie si el de gradul de urgenta urmand ca joi seara sa intre in Leu. Se pot intampla in continuare surprize de proportii, adevaruri care vor iesi la iveala in ultimul moment dar partea buna este ca mintea inferioara conlucreaza cu intuitia Divina si vom gasi solutii. 

Sa ne punem intentii majore, sa ne facem planuri marete la care sa lucram timp de 12 ani , pana la urmatoare intoarcere a lui Jupiter in Rac si sa le ducem pe culmile succesului, Jupiter chiar daca acum este constrans de contra-partea lui Saturn tot va gasi o cale sa ne ajute. Planurile tin de casa unde avem fiecare Racul in Harta natala insa punerea in aplicare va trebui sa mai astepte macar trecerea efectului combustiei. 

AstroChironiana168

 

Share this:


© 2024 AstroChironiana 168

Urmareste-ma pe: