Ingresul planetelor Venus, Mercur si Jupiter inainte de Luna Plina din Sagetator

Gabriela G

5 luni în urmă

Astrologie europeană

 

 

Ingresul planetelor Venus, Mercur si Jupiter inainte de Luna Plina

din Sagetator

 

Vorbeam data trecuta despre ingresul istoric al planetelor Neptun si Saturn care au finalizat un ciclu complet dupa ani indelungati, timp in care s-au finalizat evenimente si au intrat in zodia noilor inceputuri-Berbecul. La inceput de luna iunie avem alte trei ingres-uri, doua ale planetelor personale Venus si Mercur iar celalalt al planetei transpersonale Jupiter.

Pe 6 iunie, intr-o zi de vineri dedicata chiar ei, Venus paseste in domiciliul ei nocturn unde spera sa-si gaseasca tihna dupa zbuciumatul teren arid al lui Marte prin care a trecut pana acum. Primul pas facut fiind in casa grupurilor, a prietenilor, a protectorilor si a viitorului pe care il spera mult mai luminos o face sa creada ca va fi cum a sperat insa pe data devine tensionata simtindu-l in spate pe Pluto care se afla chiar in zodia care stapaneste aceste domenii. In loc de bun venit, Pluto tine sa-i aminteasca cum ca pe domeniul unde el a intrat face legea si are obligatia de a se supune. 

Ascendentul ingresului este in Rac, cu Luna in echilibrata Balanta iar Venus aplica la sextil cu Racul, energia feminina se vrea echilibrata si armonioasa inclinata catre familie, tihna, relaxare, o masa calda cu toti cei dragi aproape in care sa fie impartasite starea de bine si bucuria de a fi impreuna. 

Toata aceasta armonie va tinde sa fie stricata de Pluto aflat acum pe casa lui de domiciliu care mai este si retrograd, drept urmare va fi putin "intors pe dos", dornic sa darame tot ce nu a reusit la intrarea in mers direct. Prin urmare tentatia va fi de a se scoate la suprafata lucruri demult uitate dar care, la drept vorbind nefiind rezolvate vor putea rabufni. 

Cu adevarat insa, toata aceasta presiune vrea sa ne faca, capabili sa ne imbratisam adevaratele nevoi si dorinte, permitand transformarii si intelegerii sa ne ghideze relatiile si exprimarea creativa. Pluto introduce un element de soarta in dorintele si emotiile noastre pe care noi o vom percepe ca pe o sursa de conflict. Emotiile intense induse de acest aspect dinamic ne vor putea controla alegerile si s-ar putea sa intampinam dificultati in a ne valorifica dorintele si pasiunile. Sa reflectam la profunzimea experientelor noastre emotionale si sa ne intrebam cum ne modeleaza aceste sentimente intense modul in care interactionam cu ceilalti. 

Al doi-lea ingres este cel al lui Mercur, care intra in Rac in data de 9 iunie. De aceasta data, Ascendentul se afla in Pesti iar guvernatorul Jupiter tocmai a ramas singur in grad anaretic in Gemeni dupa conjunctia cu Mercur pe care o vor reface in Rac, este grabit sa scoata la iveala ultimele neadevaruri chiar pe casa Racului, a familiei, trecutului, a domiciliului. 

Ingresul lui Mercur pe casa a 5-a a momentului, casa a proiectelor creative dar si a copiilor produce insa o tensiune cu proaspat intratele Saturn si Neptun din Berbec care se afla pe o casa a banilor, a veniturilor proprii si se vor produce tensiuni intre generatii, cele tinere solicitand resurse, libertate, dorinte de a se distra si a pleca in vacante si se vor lovi de rigiditatea celor mai in varsta care incearca sa distribuie veniturile cu discernamant. 

In aceasta perioada gandurile si perceptiile s-ar putea sa nu se alinieze intodeauna cu realitatea, va trebui sa ne controlam imaginatia, sa nu avem asteptari nerealiste, idealizate pentru a nu cadea in auto-amagire, in crearea unei versiuni personalizate a adevarului care se indeparteaza de realitatea colectiva. Vom fi tentati sa ocolim adevarurile incomode si problemele sociale cautand refugiu in ganduri abstracte care sunt mai greu de comunicat chiar si fata de noi insine. 

Pe de alta parte va veni Saturn care va proiecta umbre de rigiditate in gandire ce ne vor intuneca stralucirea innascuta. Vom deveni pesimisti, cu o rigiditate mentala care nu e de dorit deoarece ne va impiedica cresterea.  Experientele din copilarie, in special in ceea ce priveste o figura paterna, un tata autoritar au creat poate un sentiment de defensiva si nesiguranta in psihicul nostru iar aceasta se va manifesta acum ca o inhibitie mentala, la o gandire prea traditionalista venita poate dintr-o dorinta de stabilitate. Cu Saturn si Neptun vom oscila intre iluzii si rigiditate mentala iar solutia va fi calea de mijloc intre acestea doua. 

Marele eveniment insa va fi ingresul Marelui Duce Jupiter in acelasi semna al Racului despre care am vorbit si pana acum. Pe data de 10 iunie, la doar cateva minute dupa miezul noptii, Jupiter va intra, pentru un an de zile in zodia lui de exaltare. El va reface conjunctia cu Mercur dar va intra in tensiuni chiar cu guvernatorul Ascendentului dar si cu Neptun. 

Jupiter si Mercur vor fi in inconjunctie cu dispozitoarea lor Luna care e pusa pe distractie in grupul de prieteni si implicit noi vom simti aceste nevoi iar faptul ca Jupiter nu o poate vedea produce tensiuni. Ea este insa in curs se formare a apropiatei Luni Pline si incearca sa traiasca momentul in asteptatarea reprosurilor venite in curand de la Soare care se afla la cea mai mare distanta de ea. 

Jupiter vine acum si amplifica tot ceea ce spuneam mai sus de tensiunile dintre Mersur cu Saturn si Neptun. Cu contrapartea lui Saturn are o a 3-a intalnire si ultima, de data aceasta pe semne cardinale. Cu Jupiter si Mercur pe casa a 6-a a momentului, relatiile sociale, munca si sanatatea noastra vor necesita atentie marita. Cu toate restrictiile venite de la Saturn de pe casa drumurilor scurte, a relatiilor cu fratii, verii, vecinii dar si cu iluziile in care ne baga Neptun vom simti ca orice vrem sa intreprindem la nivel de familie va intampina greutati, munca de lamurire, planuri care nu vor prinde contur iar toate acestea ne vor da stari de nervozitate, chiar agresivitate. Cu Pluto pe Ascendent insa Voia va fi Divina si se va intampla ceea ce ne este menit. 

Jupiter in Rac este totusi in exaltare si isi va arata beneficitatea mai ales ca acum Saturn se afla in zodia lui de Exil. Jupiter in Rac va exprima foarte intens componenta emotionala a vibratiei lui prelund energia de la Triplicitatea lui din Pesti. Vom fi inclinati sa punem in valoare trecutul, bogatiile traditiilor  si ale comunitatilor locale sau valorile familiei sitrairile launtrice ancorate in amintiri si istorie. 

Cu Jupiter in Rac vom avea ocazia sa ne revizuim credintele invechite in ceea ce priveste trecutul si familia, patria, casa, siguranta noastra emotionala, ingrijirea si protectia celor dragi. Vom fi mai atrasi de sentimentul de "acasa" care va fi acolo unde vom gasi toate aceste valente iar unde nu ne vor fi indeplinite aceste nevoi va exista si tendinta de a parasi acel loc care nu mai inseamna acasa pentru noi. 

Avem insa ocazia de a incepe proiecte de viitor alaturi de cei dragi, de familie pe termen scurt de un an dar si pe termen lung de 12 ani, proiecte in care sa investim perseverenta, bani si resurse si care intr-un final sa ne aduca mai mult confort si bunastare. Cu Jupiter vom avea o vedere de ansamblu a situatiilor in care suntem implicati si vom sti, cu siguranta ce va trebui sa incepem si ce va trebui sa incheiem pentru a o lua de la capat mai imbogatiti de data aceasta cu experienta.

As mai aminti de tensiunea formata intre Uranus&Algol din Taur si Marte din Leu care scot in evidenta o Karma de posesivitate, de atasament fata de oamenii dragi, putem atrage in aceasta perioada oameni posesivi, gelosi, cu dezechilibre emotionale, orgoliosi sau putem exprima noi astfel de reactii. Pentru ca avem si Lilith dar si pe Junona in semnul Scorpionului pot exista probleme legate de sexualitate si bani, pierderi, divorturi dar si boli ce tin de gat, tiroida,de zona genitala, neurologice si cardiovasculare. 

Pe de alta parte va exista o tensiune interna intre nevoia de securitate si dorinta de libertate. S-ar putea sa ne simtim prinsi intre familiar si revolutionar, simtind o frica de angajament si risc, familiarul ofera siguranta dar necunoscutul vine cu promisiiunea unei mai mari autenticitati. Expreriente precum pierderea unui loc de munca sau sfarsitul unei relatii pot fi catalizatori pentru energia Uraniana care vrea sa fie luata in seama si cere acceptare si integrare. Evenimentele se pot desfasura brusc, fara avertisment dar e bine sa ne mobilizam rapid, sa le acceptam si sa vedem binele din orice situatie. Pot sa apara acum evenimente legate de foc, electricitate. 

Toate aceste evenimente sunt precursoarea ale Lunii Pline din Sagetator, semn guvernat de Jupiter din data de 11 iunie despre care vom vorbi separat.

AstroChironiana168

Share this:


© 2024 AstroChironiana 168

Urmareste-ma pe: